Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Oficial! Două noi mutări pentru Petrolul: un atacant ghanez născut în SUA și un mijlocaș brazilian

Actualizat
Nana Akosah-Bempah, noul jucător al Petrolului
Nana Akosah-Bempah, noul jucător al PetroluluiFacebook / FC Petrolul Ploiesti
Ploieștenii au anunțat două noi transferuri perfectate în această perioadă de mercato.

Fără gol marcat în prima etapă din noul sezon, 0-0 pe teren propriu cu nou promovata Gloria Buzău, Petrolul a decis să aducă în echipă încă un atacant.

Nana Akosah-Bempah, noul jucător al Petrolului

În vârstă de 26 de ani, Nana Akosah-Bempah s-a născut în SUA, însă deține și cetățenie ghaneză, ultima dată acesta evoluând în liga a 2-a din Israel, la Hapoel Akko.

”Bine ai venit, Nana Akosah-Bempah. FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu atacantul Nana Akosah-Bempah, cel care a semnat un angajament cu clubul nostru, pentru următorul sezon, cu opțiune de prelungire și pentru stagiunea 2025-2026!

În vârstă de 26 de ani, Nana s-a născut Statele United ale Americii, dar are și cetățenie ghaneză, iar ultima dată a evoluat în Israel, la Hapoel Acre. Welcome, Nana Akosah-Bempah!”, a fost mesajul postat pe rețelele de socializare de reprezentanții clubului ploieștean.

Cu o cotă de piață de 108.000 de euro, potrivit Flashscore, Nana Akosah-Bempah a înscris 4 goluri și a oferit 7 pase decisive în 30 de apariții pentru Hapoel Akko în Liga Leumit (liga 2 din Israel) în sezonul 2023/2024.

Mijlocașul brazilian Fabricio Baiano a semnat cu Petrolul

La câteva ore după anunțul precedent, ploieștenii l-au prezentat și pe Fabricio Baiano, un mijlocaș brazilian în vârstă de 32 de ani care a evoluat anul trecut la Sagamihara, formație din liga a 3-a japoneză. 

Cu o cotă de piață de 182.000 de euro, potrivit Flashscore, Fabricio Baiano a evoluat în doar 6 partide de campionat în sezonul trecut, reușind să ofere un assist.

”Bine ai venit, Fabricio Baiano

FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu brazilianul Fabricio Baiano, cel care a semnat un angajament cu clubul nostru, pentru următorul sezon, cu opțiune de prelungire și pentru stagiunea 2025-2026!

În vârstă de 32 de ani, Fabricio evoluează pe postul de mijlocaș și de-a lungul carierei a jucat pentru echipe din Brazilia sau Japonia, dar și din Europa, la Maritimo în Portugalia, ori la Genclerbirligi și Rizespor în Turcia.

Bem-vindo, Fabricio Baiano!”, se arată în mesajul publicat pe rețelele de socializare de reprezentanții clubului.

În următoarea etapă de campionat, Petrolul se va deplasa pe terenul celor de la Dinamo, pe 21 iulie (duminică), de la orele 22:00.

Urmărește Dinamo - Petrolul pe Flashscore!