Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Oficial! ”Este rapidist!” Alexandru Dobre a semnat cu echipa giuleșteană

Agerpres
Alex Dobre, noul jucător al Rapidului
Alex Dobre, noul jucător al RapiduluiFacebook / FC Rapid 1923
Echipa de fotbal Rapid Bucureşti a reuşit să îl transfere pe Alexandru Dobre, un mijlocaş de bandă, cu două selecții pentru naționala României, din postura de jucător liber de contract, a anunțat clubul, luni seara, pe site-ul său oficial.

Dobre (26 ani) a semnat un contract cu Rapid valabil până în vara anului 2026, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, urmând astfel să debuteze în Superligă, acolo unde nu a jucat niciodată.

”Este un moment important pentru mine, mă bucur că am reuşit în cele din urmă să ajung în Giuleşti. Este o provocare să joc în campionatul României şi abia aştept să o fac pentru Rapid. Am venit cu inima deschisă, Rapid este un club frumos, cu tradiție, cu nişte suporteri incredibili, şi sper să îi fac fericiți prin evoluțiile mele”, a declarat Alex Dobre pentru site-ul clubului.

În 2016, Dobre a evoluat pentru Rapid în ultimul meci amical înainte de faliment, intrând în partea a doua a meciului cu Domneşti (4-1). După această experiență, Alex a preferat să meargă în Anglia, la Bournemouth, de unde a fost împrumutat la Bury, Rochdale, Yeovil Town şi Wigan.

Nu a reuşit să evolueze pentru prima echipă a lui Bournemouth în campionat, dar a fost rezervă la două meciuri de Premier League, cu Chelsea şi West Ham. În Cupa Angliei, a jucat un meci pentru Bournemouth, într-o victorie cu Luton Town (4-0).

În urmă cu patru ani, mijlocaşul născut la Bucureşti a fost transferat definitiv de Dijon, formație cu care a jucat în Ligue 1, iar în vara anului trecut a ajuns la Famalicao, în prima ligă portugheză.

”Alex este un jucător care a cochetat cu echipa națională şi care, cu siguranță, o să ne ajute să ajungem din nou sus. Este un jucător de explozie, care a jucat în Anglia, în Franța şi Portugalia, iar acum vine să pună osul la treabă pentru Rapid. Bine ai venit Alex, abia aşteptăm să te vedem pe teren!”, l-a caracterizat Daniel Sandu, directorul sportiv al Rapidului.

Pe lângă meciuri la naționalele U17, U21 şi U23, Dobre a jucat în două meciuri pentru echipa mare a României, ambele în 2023, în preliminariile pentru EURO 2024. El a evoluat şi în toate cele trei meciuri ale României la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în două dintre ele fiind integralist.