Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Oficial! Fundașul care a evoluat în Champions League cu Arsenal a semnat în Superligă

Agerpres
Martin Yves Angha-Loetscher, jucătorul Oțelului
Martin Yves Angha-Loetscher, jucătorul Oțeluluiascotelul.ro
Echipa de fotbal Oțelul Galați a achiziționat, miercuri, fundaşul elvețian Martin Yves Angha-Loetscher, care a evoluat în cariera sa pentru Arsenal Londra, în Liga Campionilor, potrivit site-ului oficial al clubului din Superligă.

Fundaşul central Angha (30 ani) se află deja sub comanda managerului tehnic Dorinel Munteanu, precizează sursa menționată.

Un stoper cu o vastă experiență europeană, care a disputat meciuri în campionate puternice ale continentului,

Martin Yves Angha-Loetscher, care posedă dublă cetățenie, elvețiană şi congoleză, şi-a pus semnătura pe un contract până în luna iunie a anului 2025. El vine la Galați liber de contract după ce în stagiunea precedentă a jucat în 2.Bundesliga, la Wehen Wiesbaden, în 27 de meciuri.

Angha a fost considerat un copil-minune în perioada junioratului, fiind selecționat la toate reprezentativele juvenile ale Elveției (de 3 ori la naționala Under-15, de 7 ori la Under-16, de 11 ori la Under-17, de 7 ori la Under-18, de 6 ori la Under-19, de 6 ori la Under-20 şi de 13 ori la selecționata Under-21, marcând 4 goluri pentru Țara Cantoanelor).

Născut la Zurich, Angha a fost curtat de Chelsea, Manchester United şi Bayern Munchen, iar la 16 ani ajungea la academia clubului Arsenal Londra, pentru care avea să dispute 47 de jocuri oficiale la nivelul formației de rezerve. El a reprezentat şi echipa mare în două situații: a fost integralist în Cupa Ligii într-un duel cu Coventry City şi rezervă utilizată pe finalul deplasării de UEFA Champions League de la Pireu, cu Olympiakos, într-un meci pierdut de ”tunari” cu scorul de 1-2 (pe 4 decembrie 2012).

Citește și: Oficial! ”Încă un lusitan” Gloria Buzău continuă campania de transferuri

Printre celebrii săi colegi din acea perioadă de pe Highbury s-au numărat Andrei Arşavin, Olivier Giroud, Theo Walcott, Serge Gnabry, Alex Oxlade-Chamberlain sau Wojciech Szczeny, manager fiind Arsene Wenger.

După experiența din nordul Londrei, Angha (1,88 m) a trecut în Germania, unde a evoluat la cluburi precum 1. FC Nurnberg, 1860 Munchen sau Wehen Wiesbaden. A evoluat şi în țara natală, la FC Sion şi St. Gallen, dar şi în Olanda, la Fortuna Sittard. În sezonul 2022-2023, fundaş central a îmbrăcat tricoul clubului Al-Adalah din Arabia Saudită.

”Este o onoare să reprezint un club cu o asemenea tradiție şi cu asemenea suporteri aşa cum are Oțelul. Ştiu că voi fi antrenat de fotbalistul cu cele mai multe meciuri din naționala României, o figură emblematică, ştiu că trebuie să dau totul meci de meci şi asta voi face. Abia aştept să cunosc atmosfera de pe stadion. Hai, Oțelul!”, a declarat Martin Angha.

Angha este al doilea transfer perfectat de gălățeni în această săptămână, după ce marți l-a achiziționat pe mijlocaşul belgian Samy Bourard (ex-Hapoel Hadera).