Optimism la Dinamo înainte de play-out: ”Distanța e mică. O să dăm totul!”
”Este primul meci al acestei părți a sezonului. Referitor la echipă, am avut ceva probleme în timpul săptămânii, vrem să găsim cele mai bune soluții pentru primul ”unsprezece” şi banca de rezerve.
Concentrarea şi motivația sunt la cote ridicate. Sper să fim la înălțime cu Hermannstadt, ştim că ne aşteaptă un meci foarte greu. În fața propriilor fani am câştigat cu 1-0, a fost greu, am avut perioade grele atunci, dar ştim cum joacă Hermannstadt şi vom fi pregătiți.”
”O să dăm totul, indiferent unde jucăm”
”Jucătorii sunt pregătiți şi cred că va fi un meci bun de ambele părți. Toate meciurile sunt importante acum, nu e meci mai important decât altul. Trebuie să dăm maximum.
Ne gândim la fiecare meci în parte, distanța dintre echipe nu e mare, sunt aproape unele de altele, vom vedea după 3-4-5 meciuri cum vom sta în clasament.
Nu am analizat programul altor echipe, noi trebuie să ne adaptăm. Suntem pe locul trei din coada clasamentului, o să dăm totul, indiferent unde jucăm, acasă sau în deplasare”, a declarat Zeljko Kopic.
Tehnicianul croat s-a confruntat în această săptămână cu unele probleme de sănătate în rândul jucătorilor săi: ”Am avut ceva probleme cu starea de sănătate a unor jucători, răceli, unii au avut febră, poate un virus. O să vedem ce jucători vor fi pregătiți până duminică”.
”Avem perioade bune, dar putem creşte”
Kopic s-a arătat mulțumit de evoluția compartimentului defensiv în ultimele partide şi consideră că şi cel ofensiv va trebui să crească.
”În ceea ce priveşte defensiva stăm bine, am crescut în ultima vreme. Trebuie acum şi din punct de vedere ofensiv să creştem, pentru că avem nevoie, dacă vrem să câştigăm. Avem perioade bune, dar putem creşte.
Hermannstadt are o echipă bună, cu un antrenor bun, au calitate în ceea ce priveşte organizarea. Joacă bine şi trebuie să fim la un nivel înalt. Cred că ăsta e motivul pentru care nu au pierdut de atâtea meciuri acasă”, a adăugat Kopic.
Referitor la cazul suporterilor rapidişti implicați într-un dosar penal privind introducerea de materiale pirotehnice la meciurile de fotbal, Kopic a spus că sunt multe țări în care situația este asemănătoare şi că şi-ar dori să vadă familii şi copii în tribune.
”Am auzit, dar nu ştiu amănunte. Cred că ar trebui respectate regulile, pentru că aş vrea să văd familii în tribune, copii, oameni care se bucură de fotbal. Nu îmi aduc aminte de un caz asemănător în Croația.
Cu siguranță au fost, cam în toate țările se petrec astfel de lucruri, dar dacă există reguli stricte cred că e uşor să controlezi, pentru toată lumea”, a spus antrenorul croat.
Echipa de fotbal Dinamo va întâlni formația FC Hermannstadt, duminică, de la ora 18:15, la Sibiu, într-un meci din cadrul primei etape a play-out-ului Superligii.
În acest moment Dinamo se află pe locul 8 în clasamentul play-out-ului, cu 15 puncte, urmată de FC Voluntari, 14 puncte, şi FC Botoşani, 11 puncte.