Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Oțelul Galați l-a transferat pe atacantul Aly Malle

Agerpres
Aly Malle, noul jucător de la Oțelul Galați
Aly Malle, noul jucător de la Oțelul Galați@ascotelul.ro
Clubul de fotbal Oțelul Galați a anunțat, miercuri, pe site-ul său oficial, transferul lui Aly Malle, atacant cu dublă cetățenie, Mali şi Mauritania, care a evoluat ultima oară la formația de ligă secundă turcă Ankara Keciorengucu în sezonul 2022-2023.

"Un atacant de bandă originar din Mali a semnat cu SC Oțelul Galați şi va juca în roşu-alb-albastru până în vara acestui an, cu opțiunea de prelungire a contractului. Aly Malle are 25 de ani şi ultima dată a activat în Turcia. El vine la Oțelul din postura de jucător liber de contract. Malle este aşteptat în zilele următoare pentru a intra în programul de pregătire condus de Dorinel Munteanu. Îl felicităm pentru alegere şi îi urăm mult succes", se arată pe site-ul citat.

Născut pe 3 aprilie 1998, Malle este un atacant care poate juca atât în bandă cât şi în centrul ofensivei. Lansat la echipa Black Stars din Mali, la 18 ani el a făcut pasul la gruparea engleză Watford în schimbul sumei de 800.000 de euro, pentru care a jucat însă la formația Under-23.

În cariera sa a mai evoluat la formațiile Granada B, Udinese, Lorca FC, Grasshopper Zurich, Balikesirspor, Ascoli, Malatyaspor, Erzurumspor, Eyupspor şi ultima oară la Ankara Keciorengucu.

Aly Malle este al doilea jucător transferat de Oțelul Galați în această pauză competițională după atacantul sârb Anes Rusevic, ultima oară la Jetisu Taldîkorgan (Kazahstan).

Gruparea moldoveană s-a despărțit până acum de fundaşul Rosario Latouchent, însă antrenorul Dorinel Munteanu a anunțat că va renunța la alți şase jucători, fundaşii Andrei Rus, Costin Ghiocel şi Dan Panait, mijlocaşii Pablo Gaitan şi Ariel Lopez şi atacantul Ilia Dimitrov.