Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Partidă animată între Petrolul și U Cluj, care au remizat în prima etapă a Superligii

Alexandru Chipciu (U Cluj) și Alexandru Musi (Petrolul) au marcat golurile partidei
Alexandru Chipciu (U Cluj) și Alexandru Musi (Petrolul) au marcat golurile partideiOpta by Stats Perform/Profimedia
Petrolul Ploiești și U Cluj au încheiat la egalitate, scor 1-1, în prima etapă din noul sezon 2023/2024 al Superligii.

Petrolul - U Cluj 1-1

Partida de pe stadionul Ilie Oană din Ploiești a fost una destul de animată. Cele două goluri au fost marcate în primele 30 de minute.

Oaspeții au preluat conducerea în urma unei faze fixe din flancul drept. Dan Nistor a pasat pe jos în interiorul careului pentru Alex Chipciu, care l-a învins pe Zima cu un șut la colțul lung.

Ardelenii au fost în avantaj timp de 15 minute. Ploieștenii au restabilit egalitatea prin tânărul Alexandru Musi, care a înscris cu o execuție frumoasă din întoarcere din centrarea venită de la Țicu de pe partea stângă.

În finalul primei părți ambele tabere au ratat ocazii importante. De partea gazdelor, Doua și Budescu i-au testat reflexele lui Gorcea, în vreme ce Popadiuc a fost aproape să îi ducă din nou în avantaj pe clujeni, însă șutul atacantului a trimis balonul în bara porții lui Zima.

În debutul reprizei secunde, Gicu Grozav a nimerit bara transversală cu o lovitură de cap în urma unui corner. La scurt timp, Pițian produce un henț în careul clujenilor, iar centralul Marcel Bîrsan acordă penalty pentru Petrolul după ce consultă imaginile în camera VAR.

Statistica partidei
Statistica partideiFlashscore

Portarul Gorcea s-a dovedit a fi eroul formației pregătite de Toni Petrea, după ce a reușit să apere lovitura de 11 metri executată de Constantin Budescu.

Chipciu a ratat apoi cea mai mare ocazie pentru ardeleni într-o repriză secundă dominată de gazde.

Primul duel din acest sezon de pe stadionul Ilie Oană s-a încheiat astfel la egalitate, scor 1-1, Petrolul și U Cluj împărțindu-și astfel punctele.

Notele jucătorilor
Notele jucătorilorFlashscore

În următoarea etapă, ”lupii galbeni” vor juca în deplasare cu FC Botoșani, în timp ce U Cluj va primi acasă vizita lui Rapid.