Ploieştenii acuză arbitrajul lui Kovacs după meciul cu CFR Cluj: "Ne doare că suntem furaţi!"
"O înfrângere după cinci meciuri. Suntem supărați. Ce ne doare cel mai tare este că suntem, practic, furați. Am ştiut de când am aflat cine ne arbtrează, nu ai voie să faci asemenea greşeli. De asta e înjurat Kovacs la Ploieşti şi Haţegan e primit cu flori. Am vrea ca domnul Kovacs să nu ne mai arbitreze. Îşi baţi joc de un oraş întreg. CFR nu avea nevoie de așa ceva. A fost penalti şi la Muşi şi la Pedro. Este ceva clar, nu ai cum să nu dai aşa ceva. Bătaie de joc", a spus Tudor.
Petrolul a cerut penalti în minutul 32, la un contact între Alexandru Musi şi portarul Sava, dar arbitrul Istvan Kovacs nu a acordat nimic. În minutul 48, după un corner executat de prahoveni, Ajeti a avut o intervenţie cu talpa extrem de dură asupra lui Pedro Justiniano, chiar în careul ardelenilor.
Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue.
”A câștigat FCSB ieri și trebuia și CFR să câștige astăzi”
Și fundașul stânga, Valentin Țicu a acuzat arbitrajul și a făcut o comparație cu penalty-ul primit de FCSB în meciul cu Farul.
”Din câte am înțeles, am avut un penalty clar. Noi nu avem VAR, avem niște reluări pentru că dacă aveam VAR era penalty. Am văzut și eu în vestiar faza, îl calcă clar, dar dacă domnul arbitru așa a considerat. A câștigat FCSB ieri și trebuia și CFR să câștige astăzi.
Nu-mi place să vorbesc de arbitraj, nu vreau să fiu dur, dar nu ai cum să nu dai penalty acolo.
Suntem în grafic, dar știți foarte bine că e o diferență mică de puncte. Se joacă, trebuie să menținem ritmul pentru că în două etape putem să fim acolo jos.
Obiectivul nostru este să terminăm mai bine decât anul trecut. Cred că putem îndeplini acest lucru dacă vom fi mai maturi”, a declarat Valentin Țicu, la finalul partidei.
CFR Cluj s-a impus cu scorul de 1-0. Unicul gol al partidei a fost înscris de Bel Durel Avounou în minutul 12.