Președintele clubului Rapid a făcut anunțul cu privire la viitorul lui Marius Șumudică
Marius Șumudică, adus pentru a redresa echipa în locul lui Neil Lennon, nu a reușit să obțină rezultatele dorite, iar Rapid se află pe un loc precar, ocupând doar poziția a 12-a în clasament, cu doar 13 puncte acumulate în acest sezon.
Deși performanțele echipei nu sunt încurajatoare, conducerea clubului, prin președintele Viorel Moldovan, a declarat că va continua să-l sprijine pe Marius Șumudică.
Acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu au decis să acorde încredere antrenorului, chiar dacă există îngrijorări legate de viitorul său. După meci, Șumudică a lăsat să se înțeleagă că ar putea exista schimbări sau decizii importante în cadrul echipei.
CITEȘTE ȘI - Eșecul de la Botoșani bagă Rapidul în ședință. Se clatină scaunul lui Șumudică?
"Avem încredere în Marius Șumudică!"
"S-a pierdut meciul. Asta a fost. Alte lucruri nu s-au întâmplat. Lucrurile sunt la fel. Avem încredere în Marius Șumudică! Îl sprijinim, suntem în spatele lui. Și îi dăm libertate totală să decidă vizavi de anumiți jucători. Noi îl sprijinim.
E nevoie de unitate. În aceste momente dificil e nevoie să fim împreună. Sunt convins că vom reuși să ne redresăm. În viața unei echipe mai sunt astfel de momente, dar Marius Șumudică este și va rămâne antrenorul Rapidului. Nu există niciun dubiu!
Avem două săptămâni și trebuie să ne pregătim cât mai bine, chiar dacă avem jucători la echipele naționale. Antrenorul va lucra cu ce are la dispoziție. Avem un amical sâmbătă și vedem ce va fi. Dar noi suntem alături de Șumudică și staff-ul lui. Îi susținem necondiționat. Avem încredere că vom ieși din această situație", a spus Viorel Moldovan pentru gsp.ro.