Rapid nu trece de cea mai bună apărare a campionatului și rămâne fără victorie în Giulești
Rapidiștii au avut prima mare ocazie de poartă în minutul 15. Pașcanu a reluat bine cu capul din interiorul careului, dar Iustin Popescu a fost pe fază și a reușit să respingă cu un plonjon spectaculos. După două minute, Rareș Pop, autorul unei duble etapa precedentă, a șutat puțin pe lângă poartă de la circa 20 de metri.
După jumătate de oră, Burmaz are și el o ocazie bună de a marca, însă a trimis imprecis din șase metri.
După pauză, giuleștenii și-au continuat ofensiva, însă gălățenii au fost mai aproape de gol în minutul 62. Siegrist a reușit să respingă șutul din apropiere expediat de Juric și a menținut tabela neschimbată. Avântul rapidiștilor s-a stins treptat și gălățenii au devenit tot mai periculoși.
Ultima ocazie i-a aparținut lui Jambor, în prelungiri. Slovacul a trimis pe lângă poartă din circa opt metri, iar meciul s-a încheiat fără goluri.
Rapid rămâne fără nicio victorie pe teren propriu în acest sezon. Sub conducerea lui Marius Șumudică, giuleștenii au o înfrângere și un rezultat de egalitate. Pentru Rapid urmează o serie de trei meciuri dificile. După o deplasare la Botoșani, Rapid va juca pe teren propriu cu Farul Constanța și apoi în deplasare la FCSB.
Oțelul Galați rămâne singura echipă neînvinsă în acest sezon, înregistrând 4 victorii și 6 egaluri. Gălățenii au și cea mai bună apărare, cu doar patru goluri primite.
Rapid ocupă locul 9 cu 13 puncte, în timp ce Oțelul e pe 2 doi 18 puncte.