Universitatea Craiova și-a prezentat noul echipament și noii jucători în fața fanilor
Universitatea Craiova a organizat, la un centru comercial din oraș, un eveniment în care și-a prezentat noul echipament principal, dar și achizițiile făcute în această vară.
Cei cinci noi componenți ai lotului oltenilor suntUniversitatea Craiova/Facebook Silviu Lung Junior, Gregorio Sierra, Takuto Oshima, Carlos Mora și Luis Paradela.
Ei sunt, de altfel, cei care au prezentat noul echipament al Universității Craiova.
Universitatea Craiova va evolua pentru prima dată în noul echipament pe 12 iulie, de la 21:30, în meciul cu Hermannstadt din prima etapă a SuperLigii.
În etapa a doua, Universitatea Craiova are meci cu UTA, care va fi urmat de turul ”dublei” din runda a doua de calificare în Conference League.
Primele confruntări europene din acest sezon pentru Universitatea Craiova vor fi împotriva echipei calificate în urma întâlnirii dintre Botev Plovdiv și Maribor.