UTA Arad câștigă la Voluntari și se apropie la un singur punct de play-off
FC Voluntari - UTA Arad 0-1
Soarta partidei a fost stabilită în minutul 78. Andrej Fabry a reluat cu capul în plasă centrarea lui Căpușă. Este al cincilea gol marcat de slovac în acest sezon.
După două rezultate de egalitate, FC Voluntari înregistrează prima înfrângere cu Nicolae Dică antrenor.
Situația ilfovenilor se complică, echipa ajungând la al șaptelea meci consecutiv fără victorie în Superligă.
La polul opus, UTA câștigă trei puncte importante, care o plasează în lupta pentru locurile de play-off. Cu patru etape înaintea de finalul sezonului regulat, arădenii se află pe locul 7, la egalitate cu FC Hermannstadt și la un singur punct în urma lui Petrolul Ploiești, care ocupă locul 6, cu 35 de puncte.
În următoarea etapă, UTA va primi vizita Petrolului, într-un meci care poate deveni decisiv pentru play-off. În celelalte trei etape rămase, arădenii vor juca în deplasare la Rapid și Dinamo și pe teren propriu cu FC U Craiova 1948.