Victoria obținută pe final l-a ținut cu sufletul la gură pe Măldărășanu: ”Am albit la Sibiu”
Unicul gol al partidei a fost marcat de atacantul portughez Ruben Fonseca (88), cu o lovitură de cap, la centrarea lui Raul Opruț. Fonseca fusese introdus pe gazon în min. 86.
Cu acest succes, sibienii au urcat provizoriu pe un loc de play-off (6).
”Am albit la Sibiu, sezonul trecut am câștigat câteva meciuri pe final, dar am și pierdut puncte pe final, poate atunci am fost puțin deasupra. Sezonul ăsta suntem cam pe minus la punctele pierdute pe final de joc, de data asta s-au întors.
”Îi felicit pe băieți pentru că au jucat cu încredere. Când jucăm cu încredere, putem bate pe oricine. Nu sunt subiectiv, cred că meritam victoria, datorită jocului, agresivitate pozitivă, nu i-am lăsat să joace, am avut șuturi la poartă, era păcat dacă nu marcam golul victoriei.
”Mă bucur pentru Fonseca, a spart gheața, are o calitate extraordinară, dar trebuie să lucreze la agresivitate, pentru că nu poate să joace doar din gleznă. Toți cei care au intrat au venit cu un plus.
”Prima repriză a fost foarte bună din punct de vedere tactic. Au ajuns la poartă doar la o lovitură liberă, când jucătorul lor a pus capul, mai avea puțin și îl punea la nivelul solului. Nu am avut ocazii, dar am fost peste ei. Știm ce jucători cu calitate are Craiova, dacă îi lași să joace este foarte greu.
”Ne-a pus probleme și terenul, am alunecat în câteva momente. Îmi felicit băieții, e o victorie meritată, chiar dacă a fost obținută pe final”, a spus Marius Măldărășanu la finalul meciului.
FC Hermannstadt are două victorii şi două egaluri în ultimele cinci etape. Sibienii au pierdut un singur meci acasă în acest sezon, în prima etapă.
FCU Craiova are o victorie şi cinci eşecuri în ultimele şase etape.