Zeljko Kopic după egalul dintre Dinamo și Rapid: ”Trebuie să fim mulțumiți cu un punct”
Ambele goluri din derby-ul de pe Giulești au fost marcate din penalty: Claudiu Petrila a deschis scorul pentru giuleșteni, iar Astrit Selmani a adus egalarea pentru alb-roșii.
Tehnicianul ”câinilor”, Zeljko Kopic, e convins că Dinamo putea să câștige derby-ul cu Rapid dar nu regretă nici egalul.
”Avem respect pentru Rapid, pentru echipă, dar trebuie să fim mulțumiți că am luat punct. Impresia mea este că puteam să luăm toate cele trei puncte. Am avut mai mult curaj și ceva mai multă mentalitate de învingători, dar am făcut acea greșeală”.
”Trebuie să fiu mulțumit cu acest egal ținând cont că am jucat în deplasare cu Rapid. Dar am rămas cu senzația, în special după prima repriză, că ne-a lipsit doar puțin mai multă atitudine pentru a câştiga. Însă după greşeala pe care am făcut-o în defensivă, când adversarii au primit acel penalty şi au condus pe tabelă, cred că trebuie să fim mulțumiți cu un punct”, a afirmat antrenorul croat.
Kopic a explicat că atacantul Dennis Politic, accidentat în etapa precedentă cu Poli Iaşi, va lipsi cel puțin 4 săptămâni.
”El nu va reveni prea curând pe teren. Mai are nevoie de 3-4 săptămâni cu siguranță pentru a putea juca din nou”, a precizat tehnicianul.
Croatul a vorbit și despre lipsa de concentrare a defensivei sale, dar a remarcat doi jucători din atac: Adrian Caragea și Astrit Selmani.
”E o lipsă de concentrare și trebuie să discutăm. Defensiva noastră joacă bine, dar luăm destul de multe goluri”.
”În fiecare zi lucrăm cu jucătorii și așa cum am zis înainte de meci, eu am încredere în toți jucătorii mei. Reacția lui Caragea a fost o reacție foarte, foarte bună. Pentru un atacant e important să înscrie. Pentru echipă și pentru energia pe care o are Selmani în teren e un jucător foarte, foarte important pentru noi”, a spus Zeljko Kopic.
Rapid Bucureşti rămâne singura echipă din Superliga de fotbal fără victorie, cu cinci egaluri şi un eşec în acest sezon.
Rapid şi Dinamo s-au întâlnit în principala competiție internă de 116 ori, de 50 de ori a câştigat gruparea alb-roşie, de 40 de ori s-a impus formația giuleşteană, iar alte 26 de partide s-au terminat la egalitate.