Zeljko Kopic, ”trist şi dezamăgit” după înfrângerea cu Rapid
”Sunt foarte trist şi dezamăgit. Nu vreau să vorbesc despre noroc azi pentru că trebuie să meriți norocul. Jocul nostru a fost unul bun azi, dar numai până la 20-25 de metri. Am luat însă decizii greşite şi nu am reacționat aşa cum trebuie în careul advers.
”Iar când nu înscrii din astfel de ocazii într-un derby, atunci totul este pe muchie de cuțit, jocul poate fi decis de oricare dintre echipe. Dacă Politic reuşea să înscrie la acea ocazie mare era foarte bine pentru noi. Eu ştiu însă ce lucrăm la antrenamente şi apreciez efortul lor de azi. Şi-au dorit să câştige împotriva unei echipe bune cum este Rapid. Dar pentru a câştiga trebuie să fim mult mai buni în ultimii 20 de metri”, a afirmat tehnicianul la final.
”Sunt satisfăcut de multe lucruri din jocul nostru, dar am pierdut în derby azi. Cred că am fi meritat mai mult. Îmi pare rău pentru fanii care au venit azi, ne-au dat multă energie. Este greu, e o situație dificilă, dar trebuie să încercăm să dăm totul în continuare pentru a schimba lucrurile”, a mai spus el.
Zeljko Kopic susține că formația sa trebuie să înceapă să câştige puncte şi să urce în clasament.
”Eu sunt optimist tot timpul, dar nu pot să fiu optimist fără argumente. Îmi place foarte mult acest grup, dar e greu să sărbătoreşti faptul că jocul s-a îmbunătățit când pierzi meciuri. E important să progresăm zi de zi, săptămână de săptămână, dar trebuie să începem să câştigăm nişte puncte”, a precizat Kopic.
Rapid a învins-o pe Dinamo cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Arena Națională din Bucureşti, într-un derby de tradiție al fotbalului românesc, disputat în etapa a 23-a a Superligii.
Pentru Dinamo este al doilea eşec consecutiv în campionat, în timp ce Rapid are două egaluri şi două victorii (consecutive) în ultimele patru etape. În tur, Rapid s-a impus cu 4-0.