FRF a mărit la 22 numărul de echipe din Liga a II-a, din sezonul 2024-2025
"Putem spune că înregistrăm o creștere a stabilității financiare în rândul cluburilor de Liga a II-a și o creștere a interesului cluburilor de Liga a III-a de a evolua în Liga a II-a și am aprobat astăzi creșterea numărului de echipe în Liga a II-a, pentru sezonul 2024-2025, de la 20 la 22 de echipe, astfel încât vom avea un campionat regulat cu 21 de meciuri, un singur tur, pe actualul format.
Păstrăm sistemul de play-off și play-out. În play-off vom avea 6 echipe care vor disputa tur-retur meciurile și alte 16 echipe vor fi repartizate în play-out-ul competiției, în două serii Retrogradează la final tot 5 echipe în Liga a III-a, ultimele două echipe din fiecare grupă a acestui play-out și una dintre echipele de pe locurile 6, în urma unui baraj", a declarat Răzvan Burleanu, la Casa Fotbalului.
Modificări în ceea privește retrogradarea și promovarea
Oficialul FRF a precizat că pentru a trece la acest format va fi nevoie de schimbări încă din sezonul 2023-2024 al Ligii a II-a.
"Pentru a trece însă de la 20 la 22 de echipe pentru sezonul 2024-2025, în următorul sezon, care va începe pe 5 august, vom avea câteva modificări în ceea ce privește promovarea și retrogradarea. Astfel, în sezonul 2023-2024 din Liga a II-a, vor retrograda doar patru echipe, iar din Liga a III-a, în loc de 5 echipe, vor promova 6 echipe.
Cea de-a șase echipă va fi desemnată în urma unor jocuri de baraj între cele mai bune patru echipe, dintre cele cinci echipe învinse în urma finalelor play-off-urilor de promovare.
Ca avantaj, vorbim de creșterea numărului de jocuri, vom vorbi de trei meciuri în plus pentru echipele care vor discuta play-out-ul și două în plus pentru cele din play-off, astfel încât ne apropiem de numărul echipelor din campionatele cu care ne dorim să ne comparăm.
Un alt avantaj constă în faptul că vom reduce numărul echipelor retrogradate, ceea ce este foarte important, pentru că până acum operam cu 25%, cea ce era foarte mult. Şi nu în ultimul rând, reducem pauza competițională, care era destul de mare, cu una-două săptămâni", a completat Burleanu.
Președintele FRF a afirmat totodată că dintre echipele de Liga a II-a, doar FC Brașov nu a primit licență din partea Comisiei de Licențiere.
"Comisiile de licențiere au soluționat cererile de acordare a certificatului pentru participare în Liga a II-a. Din cluburile care au depus dosarele de certificare, au primit acest certificat 18 cluburi, plus cele patru care au primit licența de Liga I, automat și de liga a doua.
Singurul club care nu a primit certificatul de participare în Liga a doua este Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov Steagul Renaște, care a depus deja un recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și așteptăm să se pronunțe până la finalul acestei luni", a mai spus Răzvan Burleanu.