Liga 2: Clubul și-a primit punctele înapoi și a făcut un salt de trei poziții în campionat
Este vorba despre Chindia Târgoviște, formația care în această lună a fost sancționată pentru că nu l-a plătit la timp pe portarul Cătălin Căbuz.
Oficialii au demonstrat faptul că jucătorul și-a primit banii chiar în termenul limită, motiv pentru care la acel moment conducerea nu a putut dovedi efectuarea tranzacției. Astfel, echipa a fost sancționată cu deducerea a două puncte în timpul sezonului competițional.
Mai mult decât atât, Căbuz a semnat un document prin care a arătat că este de acord să fie plătit după termen de fosta sa echipă. Actele au ajuns pe masa autorităților de la Comisia de Etică și Disciplină din cadrul FRF.
Salt consistent în Liga a 2-a pentru Chindia Târgoviște
În urma reanalizări acestui dosar, s-a decis ca formația din liga secundă să primească înapoi cele 2 puncte. Astfel, de pe locul al 13-lea, cu 11 puncte, Chindia face un salt de 3 poziții, clasându-se în acest moment pe locul 10, la doar 3 puncte de play-off.
”AFC Chindia Târgoviște vs. Căbuz Cătălin Vasile - Revizuire împotriva încheierii din 18.10.2023, pronunțată în dosarul nr. 18/CDE/2023 - În temeiul art. 121 alin.1 din RD, admite cererea de revizuire și dispune anularea încheierii din 18.10.2023, pronunțată în dosarul 18/CDE/2023”, se arată în decizia publicată de Comisia de Etică și Disciplină din cadrul FRF.
Situația lui Cătălin Căbuz
Portarul s-a despărțit în această vară de Chindia și a semnat cu CFR Cluj din postura de jucător liber de contract, după ce formația din Târgoviște a retrogradat la finalul sezonului trecut în liga secundă. Ulterior, ardelenii l-au împrumutat la Hermannstadt, după ce sibienii l-au vândut pe titularul Karlo Letica elvețienilor de la Laussane.
Căbuz a avut însă de recuperat mai multe restanțe salariale de la fosta sa echipă: aproximativ 23.000 de euro, potrivit informațiilor GSP.