Oficial: Verdictul dictat de Curtea de Apel în ceea ce privește palmaresul Stelei
Pe scurt, decizia de la Curtea de Apel arată următoarele date: clubul CSA Steaua (liga a 2-a) are recunoscut palmaresul din perioada 1947-1998, în vreme ce intervalul 1998-2003, cel pe care ”militarii” doreau să îl obțină, nu a fost nici până în acest moment acordat niciuneia dintre echipe. Astfel, palmaresul din perioada 1998-2003 nu aparține nici celor de la CSA Steaua, dar nici celor de la FCSB.
În ceea ce privește formația care evoluează în Liga 1, acesteia nu îi este recunoscut palmaresul din perioada 2003-2017, potrivit magistraților.
Motivarea instanței
Decizia nu este una definitivă și poate fi atacată prin recurs în termen de 30 de zile de oricare dintre cele două părți.
”Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă SC Fotbal Club FCSB (fostă Fotbal Club Steaua București). Anulează în parte sentința apelată și rejudecând: Admite excepția lipsei calității procesuale a reclamantului CSA în privința cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 și respinge cerere în consecință.
Respinge cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist „Steaua București” ca neîntemeiată. Menține dispozițiile sentinței referitoare la soluția în privința constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei „Steaua București” din 1947 și până în 1998 aparține reclamantului CSA și referitoare la soluția dată cererii conexe vizând perioada 1947-2003.
Respinge cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist „Steaua București”, ca neîntemeiată.
Cele două părți pot depune recurs în 30 de zile de la comunicarea deciziei, care se va depune la Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și familie”, se arată în decizia dictată de judecătorii Curții de Apel București.