Unul dintre cele mai ciudate transferuri ale verii a fost realizat în România
Aziz Njoya Njifakue, un atacant camerunez în vârstă de 27 de ani, a fost prezentat de Viitorul Pandurii Tg. Jiu (Liga a 2-a), după ce anterior a evoluat la CSM Lugoj, în liga a patra, acolo în sezonul trecut a fost golgheterul echipei, cu 44 de reușite.
Golgheter transferat pe ”două containere de metal”
Ciudată nu a fost însă trecerea de la liga a 4-a către eșalonul secund, ci ”suma de transfer”, un lucru care a atras atenția inclusiv presei internaționale. Fotbalistul golgheter a semnat pe... două containere de metal.
”Un transfer care s-a încheiat în ultimele minute va deveni, mai mult decât sigur, unul dintre cele mai ciudate din istoria fotbalului. Dacă nu cel mai ciudat! S-a făcut în ligile inferioare din România, cu Aziz Njoya Njifakue.
Atacantul camerunez de 27 de ani a semnat cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, liga a doua, transferat de la CSM Lugoj, liga a patra. Însă, în locul unei sume de bani, a fost un troc: două containere de metal”, au scris spaniolii de la cotidianul Mundo Deportivo.
De altfel, pe pagina de Facebook a celor de la CSM Lugoj, reprezentanții clubului au confirmat această informație în secțiunea comentariilor.
”Clubul a primit două containere,pe care le vom folosi pe post de vestiare la baza nouă de la liceul Agricol”, au mai menționat oficialii de la CSM "Vulturii" Lugoj.
La scurt timp, Viitorul Pandurii Tg. Jiu, noua echipă a jucătorului, a confirmat ”achiziția” pe pagina de Facebook.
”Aziz Njoya Njifakue (27 ani) a semnat cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Originar din Camerun , Aziz Njoya Njifakue evoluează pe postul de atacant. Sezonul 2022/2023 a fost golgeterul echipei CSM Lugoj pentru care a marcat 44 de goluri (Liga 4 Timiș și Cupa României). Mult succes și cât mai multe goluri marcate pentru Viitorul Pandurii Târgu Jiu!”, se arată în postare.
Viitorul Pandurii Tg. Jiu, fără victorie în Liga a 2-a
Gorjenii nu au un început prea bun de sezon 2023/2024, acumulând doar 4 puncte după primele 5 etape din divizia secundă. O înfrângere și patru rezultate de egalitate, acesta este bilanțul celor de la Viitorul Pandurii Tg. Jiu (locul 15 din 20), care speră să conteze mai mult în partea ofensivă odată cu semnarea lui Aziz Njoya Njifakue.
În următoarea rundă, gorjenii vor juca în deplasare cu Progresul Spartac.