Dan Petrescu, după calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei: "Trebuie să fiu judecat de altcineva"
Echipa antrenată de român ce a învins echipa thailandeză Bangkok United cu scorul de 3-2, pe teren propriu, la Jeonju, în ultimul său meci din Grupa F.
"Trebuie să mă schimb, nu doar eu, ci întreaga echipă"
La finalul partidei, tehnicianul român a vorbit despre perioada petrecută la Jeonbuk, dar și despre etapele care urmează.
”Nu am jucat bine în prima repriză. Nu am avut agresivitate. Cu toate acestea, am egalat și am fost activi în repriza a doua. Nu am profitat de toate șansele pe care le-am avut în repriza a doua, dar sunt fericit că am câștigat. Sunt foarte fericit pentru că am ajuns în optimi. Ne vom îmbunătăți anul viitor.
E dificil să evaluez sezonul când ești în mijlocul lui. Am fost foarte mulțumit de ultimele șase luni. Sunt fericit că am ajuns în finala Cupei și sunt fericit că am avansat de pe locul șapte. Sunt fericit, de asemenea, și pentru calificarea în optimi de azi. Sezonul viitor va fi cu mult diferit.
Nu cred că e corect să mă evaluez singur. Trebuie să fiu judecat de altcineva. A fost dificil să mă adaptez într-o țară nouă. Am fost satisfăcut, pentru că am lucrat cu jucători profesioniști. Am făcut greșeli, trebuie să mă îmbunătățesc în viitor. Trebuie să mă schimb, nu doar eu, ci întreaga echipă.
Atât eu, cât și jucătorii, trebuie să ne adaptăm mai bine, să avem o pregătire bună. Trebuie să aducem jucători care să ajute echipa. Sper să se decidă să fie aduși jucători buni”, a declarat Dan Petrescu, potrivit presei din Coreea de Sud.