Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Sporting Lisabona, echipa cu cele mai multe goluri marcate din principalele campionate europene

Agerpres
Cel mai bun marcator al lui Sporting Lisabona a fost atacantul suedezy Viktor Gyokeres
Cel mai bun marcator al lui Sporting Lisabona a fost atacantul suedezy Viktor GyokeresProfimedia
Sporting Lisabona, proaspăta campioană a Portugaliei, este echipa cu cele mai multe goluri marcate din principalele campionate europene de fotbal, cu 92 de goluri marcate în 32 de meciuri.

"Am fost cea mai bună echipă din campionat şi am arătat-o", a spus căpitanul "leilor", uruguayanul Sebastian Coates, duminică, după ce Sporting a cucerit titlul de campioană națională.

Cele 92 de goluri înscrise în 32 de etape (mai sunt încă două de disputat) oferă echipei din Lisabona o medie de 2,88 goluri pe meci şi un gol la fiecare 31 de minute. În plus, devansează cu mult a doua echipă cu cel mai bun atac din liga portugheză, Benfica (71 de goluri).

Cel mai bun marcator al lui Sporting Lisabona în actuala ediție a campionatului lusitan a fost atacantul suedezy Viktor Gyokeres, autorul a 27 de goluri (41 în toate competițiile).

Singura echipă din principalele ligi europene care se apropie de cifrele grupării "verdiblanco" este Bayern Munchen, cu 90 de goluri în 32 de meciuri disputate în Bundesliga, 36 dintre ele aparținându-i golgheterului englez Harry Kane. Această performanță nu a fost însă suficientă pentru ca Bayern să-şi păstreze titlul de campioană cucerit în ultimele 11 sezoane şi pe care l-a cedat acum rivalei Bayer Leverkusen.

În Premier League, Arsenal Londra este echipa cu cel mai bun atac (88 de goluri în 36 de meciuri), în timp ce Inter Milano a câştigat titlul în Serie A cu 81 de goluri în 35 de jocuri, iar Real Madrid a devenit campioană în La Liga cu 74 de goluri în 34 de meciuri. Paris Saint-Germain a înscris la rândul ei 76 de goluri în 31 de meciuri, cucerind titlul în Ligue 1.

În afara celor cinci ligi majore, singura echipă cu un atac mai prolific decât cel al lui Sporting Lisabona a fost PSV Eindhoven, care a dominat categoric campionatul Olandei în acest sezon, cu 107 goluri în 32 de meciuri şi o medie de 3,34 goluri pe meci.