Oficial! Atacantul moldovean Vitalie Damașcan părăsește din nou Superliga și merge în Israel
În prima parte a sezonului 2023/2024, Vitalie Damașcan a evoluat pentru Sepsi. În iarnă, atacantul a fost împrumutat elvețienilor de la Lausanne Ouchy, acolo unde a marcat 2 goluri și a oferit o pasă decisivă în 16 apariții în Superliga elvețiană.
La finalul stagiunii, Lausanne Ouchy a retrogradat în divizia secundă după ce s-a clasat pe ultima poziție în campionat, iar Damașcan a revenit la gruparea din Sfântu Gheorghe.
Vitalie Damașcan a semnat cu Maccabi Petah Tikva
Fotbalistul în vârstă de 25 de ani nu a intrat în planurile antrenorului Bernd Storck și părăsește astfel din nou Superliga României, de această dată făcând obiectul unui transfer permanent.
Maccabi Petah Tikva, echipa care a câștigat Cupa Israelului în sezonul trecut după finala cu Hapoel Beer Sheva (scor 1-0), a obținut semnătura lui Damașcan, fotbalistul venind liber de contract la formația care în stagiunea precedentă a încheiat pe locul
În cupele europene, Maccabi Petah Tikva va disputa cea de-a doua manșă din turul doi preliminar al Europa League împotriva portughezilor de la Braga. În meciul tur, israelienii au pierdut cu 2-0.
475.000 de euro este cota de piață a lui Vitalie Damașcan. Atacantul a semnat un contract valabil până în vara lui 2025 cu Maccabi Petah Tikva, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.