Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Galtier minimalizează tensiunea dintre PSG și Mbappe privind drepturile individuale de imagine

Agerpres
Mbappe are 31 de goluri înscrise în 33 de partide în toate competițiile pentru PSG în acest sezon
Mbappe are 31 de goluri înscrise în 33 de partide în toate competițiile pentru PSG în acest sezonProfimedia
Antrenorul echipei PSG, Christophe Galtier, a încercat vineri să minimalizeze tensiunea dintre jucătorul său vedetă Kylian Mbappe și club, din cauza drepturilor individuale de imagine, și a asigurat că 'neînțelegerea' dintre cele două părți este de domeniul trecutului.

"Kylian zâmbea în dimineața asta. A părăsit antrenamentul puțin mai devreme din cauza unei probleme la șold, care nu-i pune sub semnul întrebării participarea în meciul de sâmbătă cu Nisa. În plus, neînțelegerea dintre el și club s-a rezolvat", a spus Galtier, vineri, într-o conferință de presă.

Într-o atitudine care a stârnit stupefacție în Franța, Mbappe a avut joi o postare pe Instagram, unde este urmărit de peste 100 milioane de persoane, pentru a-și critica clubul în privința utilizării imaginii sale, fără acceptul său, pentru reînnoirea abonamentelor fanilor în sezonul ce va urma.

"Niciun moment nu am fost informat despre ce se va întâmpla cu conținutul interviului pe care l-am acordat interlocutorului meu. Nu am fost de acord ca acesta să fie postat, nu mi s-a cerut acceptul. De aceea lupt pentru drepturile individuale de imagine. PSG este un club mare, o familie mare, dar cu siguranță nu este Kylian Saint-Germain", a scris Mbappe.

CITEȘTE ȘI - Mbappe, în conflict cu cei din conducerea lui PSG. Ce l-a deranjat pe superstarul francez

Mbappe este singura vedetă a grupării care a vorbit în filmul de promovare a campaniei de reînnoire a abonamentelor pentru sezonul 2023-2024, film unde nu apar celelalte două vedete ale PSG, Messi, care ar putea părăsi gruparea la finele sezonului, și Neymar, accidentat.

În clip apar mai apar însă Warren Zaire-Emery, Ismael Gharbi și Ilyes Housni, precum și internaționalul portughez Nuno Mendes.

Filmat în tribunele Parc des Princes, videoclipul evocă forța suporterilor lui PSG. "Al 12-lea om este cel care ne aduce forță suplimentară pentru a ne duce bătăliile", spune Mbappe.

"A fi parizian înseamnă a fi mândru de ceea ce ești, de ceea ce reprezinți (...) și să nu uiți niciodată de unde vii".

Kylian Mbappe a mai luat deja atitudine pentru a apăra drepturile individuale de imagine ale internaționalilor din echipa Franței.