Kylian Mbappe merită Balonul de Aur, afirmă președintele PSG
”Problemele pe care le-am avut rămân în familie, iar Kylian face parte din familie”, a declarat Al-Khelaifi într-un interviu acordat presei franceze.
Lăsat în afara lotului pentru că a refuzat să-și prelungească contractul care expiră în iunie 2024, Mbappe a ratat aproape toată pregătirea din intersezon sub comanda noului antrenor al lui PSG, Luis Enrique. El nu a semnat deocamdată un nou acord cu clubul parizian, chiar dacă a revenit între timp în lotul primei echipe.
”Sunt mândru de ceea ce face el și de ceea ce face întreaga echipă. Avem cel mai bun jucător din lume și, din punctul meu de vedere, merită Balonul de Aur”, a adăugat președintele lui PSG.
Kylian Mbappe (24 ani) este cel mai bun marcator din istoria clubului Paris Saint-Germain, cu un total de 220 de goluri în 265 de meciuri. El a înscris opt goluri în cinci meciuri disputate de la debutul acestui sezon.
Nassser Al-Khelaifi i-a răspuns totodată starului argentinian Lionel Messi, care a plecat la finalul sezonului trecut de la PSG și a semnat cu Inter Miami, fiind de atunci foarte critic la adresa clubului parizian. Messi a afirmat recent că a fost dezamăgit că nu a fost 'recunoscut' drept campion mondial, un titlu câștigat de Argentina în detrimentul Franței, la CM 2022 din Qatar, în luna decembrie. ”După cum a văzut toată lumea - chiar am difuzat un videoclip - l-am sărbătorit pe Messi la antrenament și l-am sărbătorit și în privat. Dar cu tot respectul: suntem un club francez. Trebuie să respectăm țara pe care a învins-o, coechipierii săi din echipa Franței, precum și suporterii noștri. Dar a fost și rămâne un jucător incredibil, am fost mândri să-l avem aici', a explicat Al-Khelaifi.