Lionel Messi, de neoprit! Ce record a egalat argentinianul
Lionel Messi a reușit să egaleze încă un record: acela de a fi cel mai bun marcator din istoria primelor cinci ligi importante. Cu golul marcat sâmbătă împotriva lui Lens, argentinianul de la PSG a ajuns la 495 de goluri, la fel ca și Cristiano Ronaldo înainte de a pleca în Arabia Saudită, notează Marca.com.
Cu acest gol (al 15-lea în Ligue 1), Messi a ajuns la 21 de goluri în cele două sezoane petrecute în Ligue 1, în timp ce în LaLiga Santander cu Barcelona a marcat 474 de goluri. La rândul său, Cristiano are acele 495 de goluri distribuite astfel: 84 în prima sa perioadă petrecută la Manchester United, 311 la Real Madrid, 81 la Juventus și 19 în a doua sa perioadă petrecută la Manchester.
Cu doar o săptămână mai devreme, Messi a devenit și cel mai bun marcator din toate timpurile la nivel de cluburi din Europa, cu 702 goluri. Acum, cu ultimul său gol, el are 703 în toate competițiile la nivel de cluburi din Europa. Cristiano, în Europa, a marcat 701 goluri în toate competițiile.