Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

O nouă despărțire la PSG! Christophe Galtier va părăsi clubul. Cine e favorit să preia banca

Alex Mihei
Christophe Galtier a câștigat titlul în Ligue 1 cu PSG în acest sezon
Christophe Galtier a câștigat titlul în Ligue 1 cu PSG în acest sezonProfimedia
După un singur sezon petrecut pe banca tehnică a lui PSG, alături de care a obținut titlul în Ligue 1, Christophe Galtier (56 ani) ar urma să îi părăsească pe parizieni în această vară.

PSG a câștigat cu emoții cel de-al 11-lea titlu în Ligue 1 din istorie, la capătul unui sezon presărat cu multe momente tensionate în vestiarul parizienilor.

Tehnicianul Christophe Galtier ar urma să se despartă de campioana Franței în următoarele zile, potrivit informațiilor publicate de Fabrizio Romano.

Cine e favorit să îi ia locul lui Galtier

Recent, s-a vorbit foarte des despre faptul că Jose Mourinho (AS Roma) ar fi cel mai aproape de a obține postul de manager la PSG. În cadrul unei conferințe de presă, ”The Special One” a negat toate speculațiile, menționând că nici măcar nu a purtat vreo discuție cu cei din conducerea parizienilor.

Potrivit jurnalistului italian Fabrizio Romano, în pole-position pentru a prelua banca tehnică a lui PSG este Julian Nagelsmann (35 ani). Proprietarii din Qatar negociază deja cu antrenorul german, care l-ar putea avea ca asistent secund pe Thierry Henry.

”Christophe Galtier va fi demis în următoarele zile de Paris Saint-Germain, clubul l-a informat pe manager că nu va rămâne în sezonul următor. #PSG

PSG lucrează deja la opțiunea Julian Nagelsmann, principalul candidat pentru acest post”, se arată în postarea lui Fabrizio Romano.

Nagelsmann este liber de contract încă de la finalul lunii martie, când a fost demis de Bayern Munchen, locul său fiind preluat de Thomas Tuchel.