Olympique Marseille se desparte de "veteranul" Dimitri Payet. "Am decis să nu mai continuăm"
"Am decis să nu continuăm aventura împreună cu căpitanul nostru. A fost nevoie de multe săptămâni de gândire, de discuții", a precizat oficialul spaniol, într-o conferință de presă susținută la Stade Velodrome.
Atașat de oraș și de club, pentru care a jucat al nouălea său sezon, Payet fusese adus în mandatul fostului președinte Jacques-Henri Eyraud și avea contract cu OM până în iunie 2024, care îi asigura rămânerea în cadrul clubului după încheierea carierei.
Alături de Pablo Longoria, fostul internațional francez (38 selecții, 8 goluri), foarte emoționat și cu lacrimi în ochi, a anunțat că dorește să continue să joace fotbal, după ''un sezon dificil, cu puține meciuri jucate''. Totuși, conducătorul de joc a precizat că își va lua timp de gândire înainte de a lua o decizie.
La OM, Payet a jucat opt sezoane și jumătate (2013-2015, iar apoi 2017-2023), totalizând 326 de meciuri, 78 de goluri și 95 de pase decisive, potrivit statisticilor oferite de club, dar al nu a câștigat niciun trofeu.
În cariera sa, care a mai cuprins cluburile Lille, Saint-Etienne și Nantes, Payet a jucat 492 de meciuri și a marcat 103 goluri, potrivit Ligii profesioniste (LFP).
Payet a avut și un interludiu la West Ham (2015-2017), cu 49 de partide jucate pentru ''ciocănari'' și 11 goluri marcate.
La naționala Franței s-a remarcat mai ales la EURO 2016, când a marcat un gol superb care a adus victoria în fața României (2-1).
Ultimul sezon a fost unul complicat pentru Payet, nereușind să intre deloc în planurile antrenorului Igor Tudor: cu 26 de apariții și 4 goluri marcate.