Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

PSG i-a trimis o scrisoare de răspuns lui Mbappé: ”Am încercat să răspundem cererilor tale”

Flashscore
Nasser Al-Khelaïfi la conferința de presă a lui Luis Enrique de miercuri.
Nasser Al-Khelaïfi la conferința de presă a lui Luis Enrique de miercuri.AFP
Vremurile armonioase dintre clubul parizian și Mbappé s-au încheiat. La o zi după ultimatumul adresat de Nasser Al-Khelaifi campionului mondial din 2018, cotidianul L'Equipe dezvăluie că, la începutul săptămânii, PSG i-a trimis o scrisoare de trei pagini fotbalistului.

Scrisoarea de la Paris Saint-Germain către Kylian Mbappé, datată 3 iulie, vine ca răspuns la cea pe care atacantul a trimis-o clubului pe 23 iunie.

După o primă scrisoare, care a ajuns la sediul PSG la 13 iunie și a fost antedatată la 12 iulie 2022, atacantul i-a trimis o a doua scrisoare lui Nasser al-Khelaïfi în care îi explică motivele deciziei sale de a nu activa opțiunea de prelungire cu un an din contractul său.

Această decizie a pus pe jur conducerea lui PSG, care nu vrea să îl piardă gratis pe Mbappe la finalul sezonului viitor și i-a dat un ultimatum: fie semnează prelungirea, fie pleacă în această vară, lucru menționat și în scrisoare. 

O sursă apropiată de Paris Saint-Germain a declarat că situația actuală nu este bună pentru nimeni, și mai ales pentru campionii Franței.

"Cum vă așteptați ca un club să se poziționeze în această vară știind că jucătorul nu dorește să prelungească peste un an? Dacă s-a răzgândit, nicio problemă, dar ar fi trebuit să rămână privat și am fi putut să rezolvăm, între noi, în această vară", a declarat sursa respectivă pentru cotidianul francez.

În scrisoarea sa, PSG îi cere lui Kylian Mbappé să ia în considerare rapid o întâlnire pentru a lua o poziție finală. Și anume să-și prelungească contractul și să plece peste un an în schimbul unei sume de transfer sau să accepte să plece în această vară.

"Este adevărat că am discutat și despre un plan de recrutare foarte ambițios, pe care nu l-am putut realiza decât parțial, având în vedere condițiile de mercato și constrângerile regulamentare din Franța și Europa.

”Condiții care au fost complet independente de voința noastră, dar în ciuda cărora am încercat să răspundem cererilor tale, contrar a ceea ce am fi făcut pentru orice alt jucător", se arată în mesajul publicat pe site-ul L'Equipe, fragment care lasă să se întrevadă un posibil motiv al deciziei lui Mbappe, posibil nemulțumit de valoarea actuală a lotului.

În acest moment opțiunile sunt clare. Fie jucătorul de 24 de ani semnează un nou contract până la sfârșitul lunii, fie va fi pus pe lista de transferuri.

Mbappé ar putea forța, totuși, nota, ducându-și până la capăt restul contractului în ciuda dorinței conducătorilor, ceea ce pare să fie oricum intenția sa, având în vedere că a declarat că vrea să joace pentru PSG în sezonul următor, dar nu este exclus ca o astfel de situație să determine un răspuns mai dur din partea lui Nasser al-Khelaïfi. Cert este doar că telenovela continuă.