Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Vești nu prea bune pentru PSG. Goncalo Ramos va fi indisponibil aproximativ trei luni

Agerpres
Goncalo Ramos, accidentat la glezna stângă, indisponibil aproximativ trei luni
Goncalo Ramos, accidentat la glezna stângă, indisponibil aproximativ trei luniProfimedia
Atacantul echipei franceze de fotbal Paris Saint-Germain, Goncalo Ramos, accidentat la glezna stângă în meciul cu Le Havre, din prima etapă a noului sezon din Ligue 1, va fi indisponibil 'aproximativ trei luni', a anunțat, sâmbătă, clubul din capitala Franței.

Jucătorul portughez a fost "victima unei entorse de ligamente la glezna stângă care va necesita o intervenție chirurgicală în zilele următoare", a precizat PSG.

Numărul 9 a fost înlocuit din minutul 20 de către internaționalul francez Randal Kolo Muani, care a provocat un penalty şi a marcat pe final de meci al patrulea gol al parizienilor în meciul câştigat cu 4-1.

Accidentarea lui Goncalo Ramos, transferat pentru aproape 90 milioane euro, constituie un mare inconvenient pentru PSG. Cu două săptămâni înainte de finalul mercato de vară, clubul din capitală, care miza pe fiabilitatea lui Ramos şi Kolo Muani, eclipsați de Kylian Mbappe în sezonul trecut, ar putea fi tentat să recruteze un nou vârf în atac.