Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Moment dramatic în Franța! Un coleg al lui Alexi Pitu, plasat în comă artificială după o lovitură la cap

Agerpres
Elis a suferit lovitura la cap într-un duel aerian cu fundaşul echipei Guingamp, Donatien Gomis
Elis a suferit lovitura la cap într-un duel aerian cu fundaşul echipei Guingamp, Donatien GomisProfimedia
Atacantul echipei de fotbal Bordeaux, Alberth Elis, a fost plasat în comă artificială după o lovitură la cap în timpul unui meci din divizia a doua a Franței disputat sâmbătă seara, fiind internat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, clubul refuzând să comunice despre evoluția stării sale de sănătate.

Potrivit presei de la Bordeaux, internaționalul din Honduras a fost operat cu succes la spitalul Pellegrin din Bordeaux.

Clubul, care a anunțat sâmbătă seara doar transferul la spital pentru ”examene medicale”, nu a confirmat intervenția chirurgicală, invocând secretul medical.

Elis a suferit lovitura la cap într-un duel aerian cu fundaşul echipei Guingamp, Donatien Gomis, la doar 40 de secunde după fluierul de start al partidei dintre cele două formații din Ligue 2. El a primit îngrijiri pe teren înainte de a fi scos de pe gazon.

În vârstă de 28 de ani, supranumit ”pantera”, Elis este un star al fotbalului din Honduras (64 de selecții, 13 goluri) şi a avut o evoluție foarte bună în MLS, la Houston, înainte de a fi transferat de Boavista Porto în 2020, ca apoi să ajungă la Bordeaux.

În primul său sezon la Bordeaux, în 2021/2022, a marcat 9 goluri în 20 de meciuri în Ligue 1, dar nu a reuşit să oprească retrogradarea. După o perioadă de împrumut la Brest, care acum se află pe locul 2 în Ligue 1, a revenit la Bordeaux vara trecută.