Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Condusă cu 0-2, România U20 revine în duelul cu Elveția. Gol superb pentru Radaslavescu

Alex Mihei
Echipa Under-20 a României
Echipa Under-20 a RomânieiFRF.ro
Luni seară (14 octombrie), selecționata Under-20 a României a încheiat la egalitate cu echipa similară a Elveției, scor 2-2, în cadrul unei partide amicale care a avut loc la Târgoviște.

România U20 - Elveția U20 2-2

Prima repriză de pe Stadionul Eugen Popescu din Târgoviște nu a fost deloc una ușoară pentru elevii lui Costin Curelea.

Elvețienii au dominat complet prima parte a jocului în care au reușit să își creeze multe ocazii de a înscrie, la pauză scorul fiind de 0-2, după golurile semnate de Dion Kacuri (24) și Marc Giger (45).

Partea secundă a aparținut elevilor lui Curelea, România U20 reușind să evite înfrângerea grație reușitelor venite de la Atanas Trică (52) și Eduard Radaslavescu (90). Mijlocașul Farului a adus egalarea în ultimul minut din timpul regulamentar după ce a executat magistral o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri.

Peste o lună de zile, tricolorii mici își vor relua activitatea în Elite League, acolo unde pe 14 noiembrie România U20 va întâlni Portugalia.