Selecționerul Belgiei, ”fericit” că poate conta din nou pe Kevin De Bruyne la Euro
Domenico Tedesco s-a adresat presei în ziua meciului amical cu Muntenegru, de pe stadionul Roi Baudouin din Bruxelles. Unul dintre subiectele abordate a fost Kevin De Bruyne, care nu a jucat de mai bine de un an pentru națională, din cauza accidentărilor.
”Suntem foarte fericiți că în sfârşit îl avem alături de noi. El ajută foarte mult echipa, ne putem bucura în sfârşit să fim toți împreună. Noi am ştiut repede că va fi indisponibil o perioadă îndelungată.
Ne-am gândit la alternative, am încercat nişte lucruri la antrenament şi pe teren. Toată lumea ştie că va fi important din momentul în care se va întoarce”, a spus Tedesco.
”Suntem în formă. Jucătorii lucrează bine, dau totul”
”Obiectivul acestui început de cantonament este să ne reîntâlnim şi să-i avem pe toți alături de noi. Vrem să reîmprospătăm elementele de bază, să amintim principiile presingului pe care vrem să-l aplicăm şi alte aspecte tactice. Le-am transmis deja multe informații jucătorilor.
Nimeni nu o lasă mai moale la antrenamente. Suntem în formă. Jucătorii lucrează bine, dau totul. Nu mi se pare că se tem de o eventuală accidentare.
Nu cred că situația va fi diferită la meciurile amicale. Sunt fericit şi mândru de ideea de a disputa Campionatul European cu Belgia. Vorbim, ne uităm la înregistrări, ne antrenăm... dar eu abia aştept să încep”, a spus tehnicianul italiano-german.
”Axel Witsel este un luptător”
”Vorbesc mult cu Axel Witsel. Este prima dată când este cu noi, încerc să-i ofer ceva mai multe informații. Are atât de multă experiență, parcă ar fi fost mereu aici. (...) Este un luptător.
La fel ca ceilalți, este luat în calcul când trebuie să-mi alcătuiesc echipa. Sperăm că Jan Vertonghen va reveni foarte curând. Wout Faes şi Zeno Debast evoluează şi ei la un nivel foarte bun”, a conchis antrenorul.
România şi Belgia se vor înfrunta la EURO 2024 în data de 22 iunie, la Koln. Belgia va debuta contra Slovaciei, pe 17 iunie (la Frankfurt), ultimul său meci din grupă fiind împotriva Ucrainei, pe 26 iunie (la Stuttgart).