Lionel Messi, din nou cel mai bun jucător din MLS, după ce Inter Miami a câștigat sezonul regulat
Fotbalistul argentinian a fost desemnat, joi, cel mai bun jucător al etapei a 36-a din Liga profesionistă nord-americană (MLS), după ce a marcat două goluri pentru Inter Miami în meciul cu Columbus Crew.
Victoria cu 3-2 a echipei din Florida a adus şi titlul neoficial de campioană a sezonului regulat şi trofeul MLS Supporters' Shield.
Messi a fost desemnat pentru a cincea oară jucătorul etapei în acest sezon în MLS.
În cele numai 17 partide pe care campionul mondial le-a jucat în acest sezon, el a marcat 17 goluri şi a dat 15 pase decisive.
Inter Miami şi-a trecut în palmares al doilea trofeu din scurta sa istorie, după Leagues Cup (2023), în timp ce pentru Messi a fost al 46-lea din carieră, un record.
Echipa din Florida şi-a asigurat şi calificarea în Liga Campionilor CONCACAF din 2025, fiind şi o candidată pentru un wild card la noua Cupă Mondială a Cluburilor care va avea loc în 2025 în Statele Unite.