Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Messi, din nou decisiv pentru Inter Miami. Două goluri și o pasă de gol

Agerpres
Messi face spectacol la Inter Miami
Messi face spectacol la Inter MiamiAFP
Lionel Messi a marcat două goluri în prima repriză și a oferit o pasă de gol în a doua parte a meciului. Astfel, echipa Inter Miami a trecut clar de Atlanta United, scor 4-0.

După ce a fost rezervă la meciul de debut, dar a intrat în a doua repriză unde a pus umărul la victoria echipei sale, argentinianul s-a dovedit a fi un jucător cheie și în acest meci, unde a fost titular.

Messi, din nou decisiv pentru Inter Miami

Căpitanul echipei a primit o pasă minunată de la fostul coechipier de la Barcelona, Sergio Busquets, și, după ce a lovit inițial bara, a reușit să recupereze mingea, iar Inter Miami a trecut în avantaj în minutul opt.

Messi a reușit să înscrie golul doi în minutul 22, după o pasă primită în interiorul careului de la Robert Taylor. Astfel, starul din Argentina reușește dubla. 

După ce a marcat, Messi s-a oprit și a arătat din teren către coproprietarul echipei David Beckham, care urmărea meciul. Gestul a fost primit cu un zâmbet larg din partea fostei legende de la Manchester United, care l-a adus pe Messi în MLS, în ciuda unei contraoferte de nerefuzat din partea Arabiei Saudite.

Atlanta a avut șansa de a reduce din diferență cu o lovitură de pedeapsă, dar portarul lui Inter Miami Drake Callender a reușit să bareze.

Messi și colegul argentinian Almada s-au îmbrățișat când Messi a fost schimbat în minutul 78, iar perechea și-a schimbat tricourile după meci.

Odată cu această victorie, Miami a reușit să-și asigur un loc mai departe în cadrul Cupei Ligii, care este un turneu în stilul Cupei Mondiale, cu toate echipele din MLS și Liga MX din Mexic.