Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Vicecăpitanul naționalei Hondurasului a semnat pentru Universitatea Craiova

Agerpres
Denil Maldonando a jucat pentru Los Angeles FC
Denil Maldonando a jucat pentru Los Angeles FCProfimedia
Fundaşul hondurian Denil Maldonado a semnat pentru echipa de fotbal Universitatea Craiova, a anunțat, marți seara, clubul din Bănie pe pagina sa de Facebook.

Internaționalul hondurian, care a evoluat ultima oară în MLS, la Los Angeles FC, va juca la Universitatea sub formă de împrumut timp de un an, cu opțiune pentru un transfer definitiv.

Maldonado este vicecăpitanul naționalei Hondurasului, evoluând pentru țara sa în 29 de partide şi marcând un gol. De-a lungul carierei sale de fotbalist profesionist, el a mai evoluat la FC Motagua, Pachuca, CD Everton şi Los Angeles FC.

Denil va îmbrăca tricoul cu numărul 3 la Universitatea.

Maldonado este al doilea transfer efectuat de echipa craioveană în această iarnă, după fundaşul dreapta finlandez Pyry Soiri (HJK Helsinki).

Universitatea se află într-un stagiu de pregătire în Antalya şi va juca două meciuri amicale, miercuri 10 ianuarie, cu echipa germană Greifswalder FC (la Regnum Carya, în Belek, 16:30 - ora României), iar pe 14 ianuarie cu echipa cehă 1. FC Slovacko (16:30, la Regnum Carya, în Belek).