Al-Nassr a transferat unul dintre cei mai promițători jucători brazilieni
Al-Nassr a anunțat vineri transferul lui Wesley de la Corinthians. Atacantul, în vârstă de 19 ani, a semnat pentru patru sezoane cu clubul saudit, până în iunie 2028.
Corinthians va primi 20 de milioane de dolari pentru vânzarea lui Wesley, potrivit informațiilor Ge. Tranzacția include alte 5 milioane dolari în posibile bonusuri.
La Al-Nassr, Wesley va juca alături de vedete precum Cristiano Ronaldo și Sadio Mané, precum și de brazilienii Bento, Alex Telles și Anderson Talisca. Tânărul jucător va purta tricoul cu numărul 80.
Descoperit de Corinthians, Wesley și-a făcut debutul profesionist în aprilie 2022, la doar 17 ani. El a jucat 84 de meciuri, marcând 7 goluri și oferind 4 pase decisive.