Antrenorul lui Drăgușin se gândește la titlu în Premier League, înainte de meciul cu United
O victorie la Manchester United duminică ar duce Tottenham în primele patru, posibil chiar pe locul trei, și la doar trei puncte în spatele liderului Liverpool.
Cu atacantul german Timo Werner care s-a alăturat sub formă de împrumut în această săptămână, cu fundașul român Radu Dragusin și cu jucători precum Cristian Romero, James Maddison și Manor Solomon care se apropie de revenirea după accidentări, Postecoglou crede că Tottenham se poate bucura de o a doua jumătate a sezonului mai bună decât prima.
Întrebat vineri dacă asta înseamnă că sunt în lupta pentru titlu, fostul antrenor al lui Celtic a spus: De ce nu?”
"Dacă aș spune "nu", v-ați întoarce la mine și ați spune "haide, Ange". Deci, da, de ce să nu luăm în considerare posibilitatea?", a declarat el reporterilor.
"Am trecut printr-o perioadă foarte grea și rezistăm. Am avut patru meciuri în care rezultatele au fost împotriva noastră, dar am revenit. Suntem încă acolo.
Postecoglou poate face ca Tottenham să treacă la nivelul următor și să-și îmbunătțească rezultatele cu cele șase mari echipe din Premier, în special în deplasare.
Într-un total de 125 de meciuri din Premier League în deplasare la United, Chelsea, Arsenal și Liverpool, Tottenham a reușit doar nouă victorii !
Situație este, însă, pe cale să se schimbe: stilul expansiv al lui Postecoglou îi poate permite lui Tottenham să joace de la egal la egal cu pretendenții la titlu, după ce a obținut deja victorii acasă împotriva lui Liverpool și Manchester United în acest sezon și remize în deplasare la City și Arsenal.
O victorie duminică cu United ar alimenta discuțiile despre titlu.
"Cred că este important modul în care te descurci în aceste meciuri tari, pentru că dacă vrei să ai succes trebuie să fii capabil să performezi în acele meciuri importante, în special în deplasare", e de părere Ange Postecoglou.
Singura sincopă a lui Postecoglou în fața unui rival din primele șase echipe în acest sezon a fost înfrângerea cu 4-1 pe teren propriu în fața lui Chelsea, deși chiar și în acel meci au existat circumstanțe atenuante, Tottenham terminând meciul în nouă oameni și cu mai multe accidentări.
"Ne-am descurcat bine în aceste meciuri nu doar din punct de vedere al rezultatelor, ci și al performanțelor", a spus el. "Nu cred că am plecat de la niciunul dintre acele meciuri și am crezut că există o diferență masivă între noi și ei”, a încheiat Ange Postecoglou .