Arsenal risipește un avantaj de două goluri și obține doar un egal cu West Ham
Arsenal a risipit un avantaj de două goluri și a obținut doar un rezultat de egalitate pe terenul lui West Ham, în cadrul etapei cu numărul 31 din Premier League.
Arsenal a început în forță partida de la West Ham și în minutul 10 conducea deja cu 2-0, după golurile marcate de Jesus (min 7) și Odegaard (min 10). Tunarii păreau a se îndrepta spre o victorie facilă, însă în minutul 31, Benrahma a transformat un penalty și a redus din diferență.
În repriza secundă (min 52), Saka putea să refacă avantajul de 2 goluri însă a ratat o lovitură de pedeapsă.
După doar trei minute, West Ham avea să restabilească egalitatea prin reușita lui Bowen.
În urma acestui rezultat de egalitate, Arsenal pierde din avantajul față de principala urmăritoare, Manchester City. Arsenal are 74 de puncte, cu 4 patru mai mult decât Manchester City, care are însă și un meci mai puțin disputat.