Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Bodycam-uri pentru fotbaliști! Experiment inedit în Premier League în acest weekend

Alex Mihei
În timpul verii, Aston Villa și Newcastle au testat camerele de corp în timpul unui meci demonstrativ în SUA
În timpul verii, Aston Villa și Newcastle au testat camerele de corp în timpul unui meci demonstrativ în SUATwitter
O premieră absolută va avea loc în acest weekend în Anglia, întrucât deplasarea lui Tottenham la Wolves va intra în istoria Premier League, jucătorii urmând să poarte pentru prima dată bodycam-uri.

Camerele de corp (bodycam) vor fi experimentate pentru prima dată în Premier League, jucătorii urmând să le poarte la încălzire în acest weekend. Șefii TNT Sports speră că acesta va fi începutul unei noi experiențe inedite pentru fani.

Premieră în fotbalul englez

Înainte de Wolves - Tottenham de sâmbătă, un jucător din fiecare echipă va purta o cameră de corp în timpul încălzirii de la Molineux, după ce TNT Sports și Premier League au încheiat un parteneriat istoric.

În timpul verii, Aston Villa și Newcastle au testat camerele de corp în timpul unui meci demonstrativ în SUA, dar utilizarea lor pe Molineux Stadium este o premieră pe un teren din Premier League, oferind fanilor o perspectivă inedită asupra rutinei de dinaintea meciului a unui jucător.

Legile IFAB nu permit utilizarea acestei tehnologii în meciurile competitive, dar TNT Sports speră ca testarea de sâmbătă, din timpul încălzirii, să ofere spectatorilor o perspectivă unică, cu imagini încărcate instantaneu de pe bodycam-ul jucătorului pentru a fi difuzate. 

Cum funcționează bodycam-urile

MindFly, start-up-ul israelian din spatele camerelor de corp, a creat un bodycam de stabilizare cu inteligență artificială, care este atașată la o vestă "ultralight", fără a afecta performanțele jucătorilor.

Prin captura unghiului larg al terenului de joc, utilizând detecția automată cu ajutorul AI (inteligenței artificiale), totul se focalizează asupra acțiunii. Bodycam-ul integrează tehnologia avansată SteadiCam pentru o filmare fluentă, perfectă pentru difuzare.

Camera are un ecran anti-șoc și este atât de ușoară încât este prezentată pe piață ca fiind "invizibilă".

”Găsirea de noi modalități pentru a-i aduce pe fanii noștri mai aproape de acțiunea de pe teren este un obiectiv cheie pentru noi”, a declarat Rachael Nightingale, șefa departamentului de operațiuni media și inovație din Premier League. 

Sky Sports a folosit camere corporale de la un sistem diferit în situații premergătoare meciurilor în două ocazii în sezonul trecut, una implicând Brentford într-un meci împotriva lui Bournemouth și alta implicând Brighton, atunci când au întâlnit Manchester United.