Comisia de arbitri din Premier League a explicat de ce nu s-a dat penalty la hențul lui Odegaard
Totuși, în minutul 20 al partidei a avut loc un moment controversat în careul oaspeților. Mohammed Salah a făcut o preluare în careul advers, dar Martin Odegaard a recuperat imediat mingea. Imaginile video au arătat că norvegianul s-a folosit de mână pentru a opri balonul, însă VAR-ul a decis că nu se impune acordarea unui penalty.
”E jaful anului”, ”Arbitrul trebuie să fie exclus pe viață”, ”Un penalty mai clar rar am văzut”, ”Cum nu e henț? N-am văzut un henț mai evident niciodată” - sunt câteva dintre reacțiile fanilor oripilați de decizia oficialilor de joc.
PGMOL, comisia centrală a arbitrilor din Anglia, a intervenit, însă, și a explicat de ce nu se impunea acordarea unei lovituri de la 11 metri.
”În cădere, mâna lui Odegaard se duce către corpul său, nu către minge”, au explicat șefii arbitrilor din Anglia, potrivit Mirror.
Când o reluare a incidentului a fost difuzată pe Sky Sports, legenda lui Manchester United, Gary Neville, a indicat alunecarea ca fiind motivul crucial pentru decizia de continuare a jocului: "Cred că doar a alunecat acolo. Piciorul drept cedează, ceea ce înseamnă că brațul stâng se duce în jos. Cred că asta este ceea ce îl salvează".