Dubla lui Hojlund aduce a cincea victorie consecutivă pentru Manchester United
Echipa antrenată de Ten Hag a ajuns la șapte meciuri fără înfrângere în toate competițiile și s-a apropiat al trei puncte de Tottenham, care a pierdut pe teren propriu în această etapă.
Atacantul Rasmus Hojlund a avut parte de un start perfect de partidă. Danezul a reușit o dublă în primele șapte minute, care s-a dovedit decisivă în obținerea celor trei puncte. Luton a redus din diferență în minutul 14, prin Carlton Morris. Cele trei goluri marcate în mai puțin 15 minute au stabilit și rezultatul final.
Seria de victorii a lui United coincide și cu forma bună a danezului Hojlund. Aceasta este prima dublă marcată de Hojlund în Premier League, însă atacantul a înscris în fiecare din ultimele șase meciuri, ajungând la 7 goluri în campionatul englez.
Etapa viitoare United va juca pe teren propriu cu Fulham, în timp ce Luton se deplasează pe terenul liderului Liverpool.