E oficial: din iarnă, Adrian Mazilu este jucătorul lui Brighton
Tânărul Adrian Mazilu a fost vândut de Farul la Brighton în perioada de mercato a verii.
Directorul tehnic al lui Brighton, David Weir, a lăsat de înțeles că Mazilu va afla dacă va ajunge la echipa de juniori sau seniori a englezilor în funcție de prestațiile de la Farul din prima jumătate a sezonului 2023/2024.
"Adrian este un jucător pe care l-am urmărit de ceva timp, și de-abia așteptăm să ni se alăture anul viitor. Am ajuns la un acord cu Farul Constanța și îi vom urmări progresul făcut până în ianuarie, iar apoi vom decide pașii următori pentru el", a declarat Weir.
În comunicatul echipei britanice se mai precizează că "Adrian, în vârstă de 17 ani, a jucat pentru România la toate nivelurile echipelor de juniori, de la Under 15 la Under 21 și că a jucat recent pentru România la Campionatul European Under 21 din această vară.
El a pătruns în echipa de la Constanța în sezonul trecut, debutând în Cupa României în noiembrie anul trecut, și a jucat de 23 de ori la nivel de seniori, marcând șapte goluri".
Tânărul de 17 ani devine al treilea fotbalist român care îmbracă tricoul lui Brighton, după Florin Andone și Tudor Băluță.
Farul primește o sumă importantă pentru Adrian Mazilu.
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Farul Constanța va încasa aproximativ 3 milioane de euro în schimbul lui Mazilu.