Fundașul de la Al-Hilal care se ”teme” de Messi. Cei doi s-au șicanat la Cupa Mondială
Al-Bulayhi a părut să-l provoace pe căpitanul Argentinei în timpul victoriei istorice a Arabiei Saudite în faza grupelor, 2-1, împotriva viitoarei campioane mondiale din Qatar, în noiembrie.
O sursă apropiată lui Messi a declarat pentru Reuters că acesta a primit o ofertă oficială pentru a se alătura echipei Al-Hilal în sezonul următor, deși tatăl său a declarat că atacantul de la Paris St Germain nu a "semnat sau convenit" vreo înțelegere.
"Nu știu ce se va întâmpla și mi-e teamă că el (Messi) va spune: 'Nu vreau (jucătorul) numărul cinci'. Nu știu dacă Messi va veni sau nu, dar dacă va veni, Dumnezeu să mă protejeze", a declarat Al-Bulayhi pentru SBC.
"Dacă va veni, cu voia lui Dumnezeu, nu voi fi prezent în primele două zile, până când voi monitoriza situația de la distanță, pentru ca el să mă uite", a adăugat zâmbind fundașul de 33 de ani.
Al-Bulayhi a confirmat că a vorbit cu Messi în arabă la Cupa Mondială și l-a tachinat că nu va putea să-i învingă pe saudiți chiar dacă meciul va dura mai mult timp.
Apărătorul saudit a adăugat că nu i-a fost teamă să îl înfrunte pe Messi, având experiența dobândită în urma confruntării cu letalul cuplu ofensiv al Uruguayului, Edinson Cavani și Luis Suarez, la Cupa Mondială din 2018.
"După (meciul cu Uruguay), nu-mi va fi niciodată frică, chiar dacă voi înfrunta trei Messi. Messi este o legendă și nu vreau să vorbesc despre el, pentru că ar putea veni. Este o legendă, dar în cele din urmă suntem 11 contra 11", a spus el.