Haaland zâmbește înaintea ”finalei” pentru titlu. Arsenal nu va avea un om cheie în defensivă
Managerul ”tunarilor” nu îl va putea folosi nici în acest meci pe fundașul William Saliba, accidentat la spate în partida cu Sporting din Europa League.
Potrivit The Athletic, francezul va rata aproape sigur și deplasarea de marțea viitoarea contra lui Chelsea și sunt șanse ca fundașul să rateze cu totul acest final de sezon.
Staff-ul medical al lui Arsenal depune eforturi mari pentru ca Saliba să poată fi refăcut măcar pentru ultimele etape, mai ales că în lipsa acestuia liderul campionatului a luat gol în fiecare partidă.
Salibia a fost înlocuit de Rob Holding în centrul defensivei în ultimele cinci meciuri, dar ”tunarii” au încasat nouă goluri, dintre care șapte în ultimele trei meciuri, încheiate toate cu remize.
Arsenal a pierdut, astfel, avantajul consistent pe care îl avea în fruntea Premier League, londonezii având în prezent doar cinci puncte în fața lui Manchester City, în condițiile în care echipa de pe Etihad are două meciuri mai puțin disputate.
Fundașul francez a făcut o impresie foarte bună în acest sezon, iar managerul lui Arsenal spera să poată conta pe sprijinul său în marele derby de miercuri.
Saliba a fost adus acum trei ani de la St. Etienne, dar a fost împrumutat la mai multe echipe din prima ligă franceză, acesta fiind primul sezon în care îmbracă tricoul londonezilor.