Liverpool o bate pe Forest și rămâne în cursa pentru primele patru locuri
Liverpool - Nottingham Forest 3-2
A fost o primă repriză fără goluri pe Anfield, dar fanii aveau să fie recompensați în partea a doua. Diogo Jota a reușit o dublă în minutele 47 și 55, intercalată de golul lui Nico Williams, fundașul ”Cormoranilor” împrumutat la Forest (51).
”Pădurarii” au reușit să egaleze pentru a doua oară prin Gibbs White (67), însă bucuria lor a fost de scurtă durată, Salah stabilind scorul final cu 20 de minute înainte de expirarea timpului regulamentar.
După ce au pierdut la Forest în meciul tur din octombrie, gazdele știau că minutele finale vor fi departe de a fi ușoare, iar ”pădurarii” au fost la un pas de a smulge un egal, când Brennan Johnson a reluat în bară din apropiere.
Liverpool a urcat pe locul 7, cu 50 de puncte, la șase lungimi distanță de locul 4 deținut de Newcastle, care joacă mâine pe teren propriu cu Tottenham.
În celelalte partide ale zilei din Premier League, Brentford și Aston Villa au terminat la egalitate, 1-1, Everton, rămasă în inferioritate numerică, a obținut un punct prețios pe terenul lui Crystal Palace, 0-0, iar Leicester a părăsit zona retrogradării după ce s-a impus cu 2-1 în fața celor de la Wolverhampton.
În prima partidă a zilei, Fulham a dispus cu 2-1 de Leeds United.