Man City face legea pe Selhurst Park și pune presiune pe liderul Liverpool
Crystal Palace - Manchester City 2-4
O minge recuperată în propria jumătate și o pasă superbă a lui Wharton, care a despicat cuplul de fundași centrali ai lui City, i-au permis lui Mateta să scape spre poarta adversă și să deschidă scorul cu un șut la colțul lung.
Doar zece minute a durat bucuria gazdelor, care s-au văzut egalate după o execuție de mare clasă a lui Kevin De Bruyne. Belgianul a recepționat o pasă în colțul careului advers, a făcut un dribling scurt și a șutat cu efect direct în vinclul porții apărate de Henderson.
În ciuda presiunii puse de oaspeți și a incursiunilor pe contraatac ale ”Vulturilor”, tabela a rămas nemodificată până la pauză.
Imediat după reluare, însă, ”Cetățenii” au trecut în avantaj prin golul lui Rico Lewis, care a reluat în plasă din interiorul careului.
Haaland a mărit diferența în minutul 66 după un assist al lui De Bruyne, pentru ca belgianul să realizeze ”dubla” (4-1) cu 20 de minute înainte de final.
Edouard a stabilit scorul final cu patru minute înainte de final, cu o reluare simplă din interiorul careului de șase metri.
După acest succes, Manchester City a urcat pe locul doi în clasamentul Premier League, cel puțin până la ora disputării meciului dintre Brighton și Arsenal.
Echipa lui Pep Guardiola are 70 de puncte, la fel ca și liderul Liverpool, care joacă duminică în deplasare cu Manchester United, ”Cormoranii” având avantajul unui golaveraj doar cu două goluri mai bun (70-28 față de 71-31).