Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

OFICIAL! Chelsea și-a prezentat noul antrenor după despărțirea de Pochettino

Enzo Maresca a promovat-o pe Leicester în Premier League
Enzo Maresca a promovat-o pe Leicester în Premier LeagueProfimedia
Chelsea a anunțat luni că italianul Enzo Maresca (44 de ani) este noul antrenor al echipei.

Maresca a fost asistentul lui Pep Guardiola în sezonul 2022/23, când City a câștigat Premier League, FA Cup și Champions League, iar apoi a preluat-o pe Leicester, câștigând Championship și asigurându-și promovarea directă în prima ligă din Anglia. 

Enzo Maresca a semnat un contract pe cinci ani, cu opțiunea de prelungire pentru încă un an. 

"Să ajungi la Chelsea, unul dintre cele mai mari cluburi din lume, este un vis pentru orice antrenor. De aceea sunt atât de entuziasmat de această oportunitate.

Aștept cu nerăbdare să lucrez cu un grup foarte talentat de jucători și de personal pentru a dezvolta o echipă care să continue tradiția de succes a clubului și să-i facă mândri pe fanii noștri", a declarat Maresca.

"Suntem încântați să îl primim pe Enzo în familia Chelsea. Așteptăm cu nerăbdare să îl sprijinim pe el și pe restul echipei sportive în realizarea potențialului lor și a așteptărilor noastre în anii care vor urma.

Este un antrenor și un lider extrem de talentat, care suntem încrezători că ne poate ajuta să ne îndeplinim viziunea și obiectivele competitive pentru club", au transmis proprietarii clubului londonez.

Pe lista posibililor antrenori se mai aflau Thomas Frank de la Brentford, Kieran McKenna de la Ipswich și Roberto De Zerbi de la Brighton, însă Maresca a fost în cele din urmă ales de conducerea lui Chelsea.