Pep Guardiola, atitudine sportivă după victoria lui City cu Forest: ”Am avut noroc”
"Cetățenii" au fost departe de forma lor devastatoare, iar Pep Guardiola a recunoscut la final că echipa sa a câștigat cu noroc, deoarece gazdele au irosit câteva ocazii imense și au primit primul gol când erau cu un om în minus pe teren.
După ce Arsenal câștigase derby-ul cu Spurs, cu 3-2, Manchester City nu putea pierde vreun punct în deplasarea de la Nottingham.
Victoria, chiar dacă obținută cu greu, a venit, scor 2-0 cu Gvardiol și Haaland marcatori.
Soarta partidei se putea scrie altfel dacă Wood sau Murillo nu ar fi irosit câteva ocazii uriașe pentru "pădurari".
Pep, cinstit până la capăt
Guardiola a ținut să menționeze la interviul de după meci că golul prin care Gvardiol a deschis scorul a venit într-un moment în care gazdele erau cu un om în minus pe teren.
"A fost un joc dificil. Ne-au presat cu jucători rapizi, cu multă calitate. Am marcat golul când erau 10 contra 11, au avut ghinion din cauza condițiilor terenului”.
”Au ratat multe ocazii. E o mare victorie, am avut o mulțime de jocuri. Acum avem o săptămână lungă să ne revenim. Este dificil. Adversarii au fost duri, agresivi, joacă pentru a rămâne în Premier League”.
”În cele din urmă am câștigat cu destul noroc, pentru că au avut multe șanse, iar dacă terenul era mai bun, cu jucătorii rapizi pe care îi au, le-ar fi fost mai bine. Asta e sigur", a spus Guardiola, citat de Manchestereveningnews.uk.
Kevin de Bruyne a fost din nou omul meciului. Este jucătorul care deși nu a fost prezent în foarte multe partide din cauza unei accidentări serioase chiar la începutul sezonului, are în continuare cele mai multe assisturi.
În urma succesului de pe City Ground, formația lui Pep Guardiola s-a apropiat la un singur punct de lider Arsenal, dar are un meci în minus, astfel că nu stă decât la mâna ei pentru câștigarea campionatului.
În ultimele 4 meciuri, City va juca cu Wolves (acasă), Fulham (deplasare), Tottenham (deplasare) și West Ham (acasă).
Arsenal, de cealaltă parte, mai are doar 3 meciuri de disputat: cu Bournemouth (acasă), cu Manchester United (deplasare) și cu Everton (acasă).
De menționat că la egalitate de puncte campioana se va decide la golaveraj, iar Arsenal are un avantaj mare în acest moment, +57, față de +50, diferența de goluri a celor de la City.