Premier League vrea să interzică împrumuturile de jucători în Arabia Saudită în mercato-ul de iarnă
Această măsură, conform The Athletic, ar fi doar una temporară pentru a evita creşterea fluxului de jucători care pleacă în fotbalul saudit şi care a cunoscut o creştere în această vară odată cu transferul unor vedete precum N'Golo Kante, Sadio Mane, Roberto Firmino, Edouard Mendy şi Jordan Henderson.
Măsura ar urma să funcționeze și în direcție inversă, în sensul că ar fi împiedicate operațiuni precum cea preconizată de Newcastle United, care intenționează să-l aducă pe mijlocaşul portughez Ruben Neves, sub formă de împrumut de la Al Hilal, având în vedere suspendarea lui Sandro Tonali, care va rata următoarele zece luni de competiție.
Datorită legăturilor dintre Newcastle şi Arabia Saudită, acest transfer ar fi favorizat clubul englez. Newcastle a fost cumpărată la finele anului 2021 de un fondul public de investiții saudit.
Următoarea şedință a Premier League, în care cele 20 de cluburi vor vota această măsură, va avea loc pe 21 noiembrie.
Unele cluburi au încredere că această măsură poate fi extinsă şi la transferuri, nu doar la împrumuturi, şi că poate fi implementată şi în mercato de vară.