Prima reacție a lui Drăgușin după ce a fost eliminat în minutul 8: "Am făcut o greşeală din care trebuie să învăţ"
Radu Drăgușin a fost titularizat în centrul defensivei lui Tottenham, însă a fost a eliminat după doar 8 minute. Fundașul român a făcut un fault în postură de ultim apărător și a fost eliminat direct.
Radu Drăgușin a oferit și prima reacție după eliminarea timpurie. "Cu siguranţă nu în acest fel mi-am dorit să încep această călătorie europeană, dar echipa este cel mai important lucru şi colegii mei au făcut un joc incredibil şi ne-au asigurat punctele.
Am făcut o greşeală din care trebuie să învăţ şi să continui să muncesc din greu. Sunt recunoscător pentru toate mesajele primite, recunoscător pentru toată susţinerea", a transmis fundașul prin intermediul unui story pe Instagram.
Citește și: Antrenorul lui Tottenham, despre eliminarea lui Drăgușin din minutul 8
Deși a jucat aproape tot meciul cu un jucător mai puțin, Tottenham a reușit să câștige cu 3-0 meciul cu Qarabag.
Suspendat un meci
În cursul zilei de vineri (27 septembrie), UEFA a decis ca Radu Drăgușin să fie suspendat o singură etapă în Europa League, organismul de conducere considerând că fotbalistul român nu a comis o încălcare gravă a regulilor