Quincy Promes, reținut de polițiști pe aeroport! Fotbalistul, condamnat la 6 ani de închisoare
În urmă cu doar două săptămâni, Promes a fost condamnat la șase ani de detenție, fiind găsit vinovat pentru trafic de droguri. Fotbalistul a încercat să introducă în Europa o cantitate enormă de cocaină: 1,3 tone!
Spartak Moscova a finalizat cu succes stagiul de pregătire din Emiratele Arabe Unite și în cursul zilei de vineri (1 martie) se pregătea să decoleze către Saint Petersburg. Acolo, echipa lui Promes este programată să îi întâlnească pe rivalii Zenit duminică, într-un meci de mare importanță pentru prima divizie din Rusia.
Promes a profitat de faptul că între statele Rusia și Țările de Jos nu există un tratat de extrădare, astfel încât jucătorul cu peste 50 de selecții la națională a preferat să rămână la Moscova, acolo unde a putut evolua în continuare în tot acest timp pentru Spartak, fiind căpitanul echipei.
În acest sezon, olandezul a marcat 8 goluri și a oferit 8 pase decisive în toate competițiile (campionat și Cupă) pentru Spartak, care ocupă locul 5 în Premier League din Rusia.
Promes folosea numele de cod ”Fantasma”
În timpul anchetei, procurorii au reușit să demonstreze că Promes a fost implicat în inițierea, conducerea și finanțarea unui transport masiv de 1,36 tone de cocaină. Suma de 75.000 de euro a fost plătită pentru acest transport, care a sosit în Antwerp în ianuarie 2020 printr-un cargobot încărcat în Brazilia.
În mesajele criptate, Promes folosea numele de cod Fantasma.
Arestat în 2020 după ce și-a înjunghiat vărul
În plus față de sentința pentru traficul de droguri, Promes a fost recent condamnat la o pedeapsă suplimentară de un an și jumătate de închisoare. Acest verdict vine în urma incidentului în care și-a înjunghiat vărul la o petrecere în Utrecht, în iulie 2020.